Partener constant al festivalului Pelicam, Asociația SNK va organiza prin Seneca EcoLogos cinci ateliere pentru copii cu vârsta între 7 și 12 ani, în cadrul celei de-a zecea ediție a festivalului. 

Poate ai auzit de Seneca Anticafe, locul unde timpul este cea mai prețioasă resursă; sau de Editura Seneca și colecțiile sale de mediu, printate pe hârtie reciclată; sau de Centrul de educație ecologică Seneca EcoLogos. 

Toate trei sunt proiecte ale Asociației SNK.


Seneca EcoLogos este o manifestare a ceea ce ne preocupă – să învățăm să fim mai buni cu noi și cu ceea ce ne înconjoară, ca să putem trăi bine împreună. Aici organizăm traininguri care te ajută să economisești resurse și să reduci amprenta ecologică personală, a companiei sau a instituției de învățământ în care lucrezi.

Atelierele vor fi organizate la “Seneca Anticafe”, Strada Arhitect Ion Mincu 1, București, necesită înscrierea copiilor în prealabil și au un număr maxim de 17 participanți.

Ghizii celor cinci ateliere vor fi Alexandra Teleucă, Monica Șerban și Anastasia Staicu


Înscriere la
[email protected]

-Atelier 1, sambata 16 oct. la ora 11 –  Bibanul și Amprenta ecologica (despre pescuit intensiv si omul compulsiv)
-Atelier 2, duminica 17 oct. la ora 11 – Tutankamon și Piramida hranei (despre alimentație responsabilă)
-Atelier 3, miercuri 20 oct. la ora 11 –   Dinozaurii din cada noastră (despre circuitul apei în natură)
-Atelier 4, sambata 23 oct. la ora 11 –   Care-i treaba cu CO2? (despre Antropocen și Climate change)
-Atelier 5, duminica 24 oct. la ora 11 –  Orașul meu și Eco-Obiceiurile (despre poluare strigăm sus și tare)

Atelierele Seneca din cadrul festivalului Pelicam sunt realizate cu sprijinul Orange.

Toate evenimentele se vor desfășura conform normelor în vigoare și, în cazul în care apar restricții privind susținerea de evenimente în format fizic, atelierele se vor desfășura online.