Scopul Asociației SNK este de a ajuta oamenii să devină responsabili față de ei înșiși și față de semenii lor, să-și conștientizeze natura umană și să protejeze mediul înconjurător, folosindu-se de învățămintele stoice.
Partener constant al festivalului Pelicam, Asociația SNK va organiza prin Sence EcoLogos două ateliere pentru copii, în cadrul celei de-a noua ediție a festivalului. Atelierele vor fi organizate online, necesită înscrierea copiilor în prealabil și au un număr maxim de participanți. Ghizii celor două ateliere vor fi Alexandra Teleucă și Monica Șerban.
Întrecere virtuală! Vrei să fii miliardar?
Atelier interactiv de ecologie
Sâmbătă, 11 iulie, ora 11:00
30 de participanți
Vârsta: 7 – 14 ani
Înscriere la [email protected]
Vrei să fii miliardar? Bine, dar ești deja! Ai miliarde de copaci și fire de iarbă, de picături de apă în fluvii și în mare, de minuni în natură care uimesc sau te amuză.
Ce faci la un atelier interactiv de ecologie: râzi mult, ești pe fază (a Lunii), te iei la întrecere cu puterea minții, vorbești despre lucruri pe care le știi pe de rost, dar cu detalii pe care le văd doar oamenii de știință.
La final, primești o diplomă specială – pentru unul dintre cei mai bogați locuitori ai Planetei.